Ce trebuie să știi

Moartea la purtător vrea, din nou, să fie cartea mea despre moarte. Se numește astfel fiindcă acest titlu acoperă foarte bine „pariul” meu pe muritudine. Titlul vechilor mele cărți despre moarte prelua o sintagmă din laboratorul eminescian. „Geniul morţii” fusese precedat de „știința morţii”. „Știința” înseamnă deopotrivă a ști, a fi în cunoştinţă de cauză, şi a ști să faci ceva, a stăpâni o artă. E dublul sens al morţii care poate fi învățată. Moartea, deși însoțitoare intravitală, poate fi descrisă doar prin aproximări pornind de la experiențele la mâna a doua din realitate şi din ficțiune. Când descrierea ar putea fi acurată, în prelungul ceas al morţii proprii, tu nu mai ești acolo să depui mărturie. Crescând în tine din prima zi a vieții tale, ea ți-a luat locul, dar nu vorbește, fără-răspunsul fiindu-i trăsătură cumplit definitorie. Fragmentul și divagarea sunt, din nou, instrumentele cele mai potrivite pentru gândul meu tatonând stări, cuvinte, spaime și presupuneri. Irina Petraș...